Despre răpirea internațională a copiilor

Astăzi, globalizarea afectează și familiile, prin urmare, se impune necesitatea informării cetățenilor despre conceptul legal de răpire internațională a copiilor.

Ce este o răpire internațională de copii?

Este situația în care o persoană reține sau deplasează ilegal un minor din țara în care își avea reședința obișnuită în alta. După cum se poate observa, în cadrul acestei scurte și simple definiții, un concept cheie este reședința obișnuită a minorului. Deși nu există o definiție clară asumată de legiuitorul european, aceasta poate fi identificată ținând cont de integrarea minorului în comunitate: social și din punct de vedere familial. De exemplu, unde locuiește și merge la școală minorul, unde este înregistrat în sistemul de sănătate publică, etc.

De ce este importantă reședința obișnuită a minorului?

Pentru că reședința obișnuită va fi locul care determină instanța competentă să judece cauza.

Care este reglementarea aplicabilă în materie?

• Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale răpirii internaționale de copii (CH 1980)
• Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și răspunderea părintească, care abrogă Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 – (Regulamentul Bruxelles II bis)
• Regulamentul (CE) nr. 1111/2019 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială și responsabilitatea părintească și cu privire la răpirea internațională a copiilor (Regulamentul Bruxelles II ter).
• Codul de procedură civilă spaniol

Despre ce este vorba mai exact?

Pe scurt, vom vorbi despre fiecare dintre aceste norme juridice aplicabile.

Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 are ca obiectiv întoarcerea imediată a minorului în țara în care acesta își are reședința obișnuită. În concret, aceasta se referă la situația în care un copil este răpit dintr-un stat semnatar al Conveției de la Haga ce nu face parte din Uniunea Europeană (stat terț) și transferat într-un stat membru al UE sau este răpit dintr-un stat membru UE pentru a-l transfera într-un stat terț semnatar al CH 1980.

Termenul în care trebuie acționat este de 1 (un) an de la deplasarea sau de la reținerea ilegală. După această perioadă, minorul (până la vârsta de 16 ani) este considerat a fi integrat în comunitate și, prin urmare, obține o nouă reședință obișnuită.

Regulamentul Bruxelles II Bis este mai larg decât CH 1980 și o completează implicit: se aplică problemelor legate de răspunderea părintească, precum și chestiunilor referitoare la răpirea internațională de copii dintr-un stat membru al Uniunii Europene într-un alt stat membru al UE. Se poate argumenta că Regulamentul Bruxelles II Bis atacă în mod cuprinzător problema răspunderii părintești, inclusiv aspectele civile ale răpirii internaționale de copii. În plus, este garantată libera circulație a hotărârilor judecătorești, iar exequaturul este eliminat. În acelasi timp, se reglementează competența internațională a instanțelor judecătorești (art.10), procedura referitoare la returnarea minorului (art.11) și caracterul executiv al hotărârilor judecătorești în ceea ce privește exercitarea autorității părintești, dreptul de vizită, precum și al sentințelor ce dispun restituirea minorului (art. 42 și următoarele).

Regulamentul Bruxelles II Ter se aplică de la 1 august 2022 în mod complementar în mod expres CH 1980 (vezi art. 22). Regulamentul întărește dreptul copilului de a-și exprima opinia (considerentul 39, art. 21 și art. 26); de asemenea, vocea minorului confirmându-se și în recunoașterea deciziilor. În ceea ce privește răpirea copiilor, se stabilesc termene scurte: în general, instanțele vor pronunța sentințe în termen de cel mult șase săptămâni de la data sesizării acestora (art. 24). Se poate recurge și la mediere în cadrul procesului de restituire a minorului (art.25).  Este garantat contactul copilului cu tatăl sau mama care a suferit răpirea (art.27.1) Totodată, se constată o mai mare specializare a sistemului de măsuri provizorii (inclusiv, asigurătorii) în scopul de a garanta cea mai bună protecție posibilă minorilor (articolul 15). În cazul în care se urmărește să se protejeze minorul de riscuri grave în temeiul art. 13(1)b din CH 1980, astfel de măsuri pot avea chiar efecte extrateritoriale. Atunci când situația o impune, se poate obține o executare provizorie a hotărârilor de restituire în perioada de soluționare a căii de atac (art27.6).

Ordinele de restituire trebuie executate urgent. În cazul în care restituirea este refuzată în statul membru în care este deplasat/reținut ilicit minorul, se poate recurge la o nouă procedură (al doilea mecanism), adică hotărârea prin care se refuză înapoierea unui copil poate fi dezbătută a doua oară prin sesizarea instanței din statul membru în care copilul își avea reședința obișnuită imediat înaintea deplasării sau a reținerii sale ilicite pentru ca această instanță să examineze pe fond chestiunea încredințării copilului astfel, se menține sistemul de prevalență: decizia statului membru unde minorul își avea reședința obișnuită înainte de răpire are întotdeauna prioritate (art.29.6).

Art. 778 ind.4 și ind.5 din Codul de procedură civilă spaniol (CPP) reglementează modalitatea prin care se poate obține restituirea sau returnarea minorului în cazurile de răpire internațională; art. 778 ind. 6 CPP reglementează declararea ca ilicită a unei deplasări sau rețineri internaționale atâta timp cât țara face parte din Uniunea Europeană sau este semnatară a Convenției de la Haga din 1980. Cu alte cuvinte, atunci când minorul a fost deplasat/reținut în Spania sau când minorul are reședința obișnuită pe teritoriu spaniol.

Atunci când minorul a fost deplasat/reținut ilicit în Spania, competența este a Tribunalelor de Familie din Capitala provinciei unde se află minorul (art. 778. ind.4 pct. 2 CPP). Împotriva sentinței pronunțate, se poate ataca cu recurs ce are efect suspensiv și care se va judeca prioritar cu celeritate în termen de douăzeci de zile (art. 778 ind.5 , pct. 11 CPP).

Atunci când minorul cu reședința obișnuită pe teritoriul spaniol face obiectul unei deplasări/rețineri ilicite internaționale, autoritatea competentă va fi ultima instanță spaniolă care a soluționat orice proces referitor la exercitarea autorității părintești privindu-l pe copilul în cauză. În lipsa acestui proces, Judecătoria ultimului domiciliu al minorului (art.778 ind. 6 CPP).

Pe scurt, marea mobilitate a vieții de astăzi este o adevărată provocare juridică atât pentru avocați, cât și pentru judecători, de a identifica soluția justă care să-l protejeze, pe de o parte, pe minor și, pe de altă parte, pe părintele aflat în situația vulnerabilă.