Academia Regală de arte Frumoase Sfântul Fernando, 140 de ani de relații diplomatice între Regatul Spaniei și România.
Organizatori: Ambasada României și Institutul Cultural Român
În 1880, Spania a recunoscut independența României și un an mai târziu, în iunie 1881, și-a deschis prima Legație la București marcând oficial începutul relațiilor diplomatice dintre cele două țări.
La Madrid, mai precis în somptuoasa Sală a Academiei Regale de Arte Frumoase San Fernando, concertul Cvartetului Orchestrei de Cameră – cu piese din repertoriul muzical al celor două națiuni – a marcat această rotunda sărbătoare diplomatică de 140 de ani de prietenie dintre Spania și România dovedind încă o dată (dacă mai era nevoie) că un Ambasador de înaltă ținută a fost, este și va fi mereu: CULTURA. Ea ne reamintește cu autentică noblețe și profundă generozitate că tot ceea ne unește este mai putenic decât ceea ce ne poate separa la un moment dat.
La finalul evenimentului, un gând rătăcitor mi-a fugit la Sevilia andaluză, orașul care l-a dăruit umanității pe împăratul roman, Traian, despre care de cele mai multe ori uităm că era de sânge iberic. Cum am fi arătat noi azi fără cucerirea sa romană ce ne-a pecetluit Destinul național în urmă cu aproape două mii de ani? Rezultatul acelei etnogeneze suntem și noi, cei de azi, fie că trăim în România sau am venit să întoarcem roata istoriei în Spania.
Felicitări Institutului Cultural Român și Ambasadei Țării noastre în Regatul Spaniei pentru acest eveniment care a oferit clipe de bucurie și emoții pline de culoare în vremurile destul de gri ale vieții noastre de tranziție post-pandemică. Mulțumesc organizatorilor pentru invitație!